 |
|
|
Traditii, obiceiuri si datini la Cadar |
|
|
|
TRADIŢII, OBICEIURI ŞI DATINI STRĂBUNE. Aurel Micsa In colaborae cu: Viorel Jurca 65 ani Tradiţii, obiceiuri şi datini la Cădăreni Asemenea celorlalte sate bănăţene şi în Cadăr după preluarea puterii de către imperiul Habsburgic, în urma presiunii acestora asupra credincioşilor de rit ortodox, a fost constituit şi cultul greco-catolic unit cu Roma. Din evidenţele vremii rezultă că si în Cadăr în perioada 1766 până în 1811 au existat doua culte religioase, unul ortodox si altul, cel unit cu Roma.având fiecare câte un preot paroh. Nu ştim care a fost poderea sătenilor la ficecare din cele două culte. Ştim însă că din anul 1811 a rămas un singur cult cel ortodox şi toate obiceiurile şi tradiţiile le vom trata din punctul de vedre al cultului ortodox, corelat cu anumite prevederi legale şi cu specificul, obiceiurile şi tradiţia locului.
Un alt aspect pe care-l semnalăm este acela că vechea strutura a satului, cu toate obiceiurile şi datinile locale s-a deteriorat foarte mult. Componenţa comunităţii locale este acum foarte eterogenă prin venirea altor persoane din alte zone al ţării, care au adus cu ei obiceiurile şi tradiţiile lor, dar şi o modificare în planul etic şi moral al comunităţii. Dar mai îngrijorator este faptul că atât localnicii cât şi noii veniţi au renunţat în mare parte la vechile tradiţii şi obiceiuri şi s-au adatptat la linia modernă a globalizării, împrumutând alte obiceiuri şi renunţând până şi tradiţia portului popular. Din acest motiv în cele ce urmează ne vom referi cu precăderea la elementele cunoscute până la venirea comuniştilor la putere în România, structură păguboasă care a dus o politică specială de dezrădăcinare şi distrugere a tradiţiilor locale şi a oricei forme de regionalism, de bănăţenism şi le vom trata la timpul trecut.
Exemple avem multiple dar amintim doar două; satisfacearea stagiului militar în care tinerii bănăţeni erau repartizaţi să facă armata în moldova sau alte ţinuturi îndepartate, iar cei de acolo erau aduşi în banat sau în alte ţinuturi vestice, Industrializarea forţată a condus la detaşarea unui masiv lot de specialişti din Banat în alte zone ale ţării mai putin dezvoltate. Din Cadăr Simion Stanca, care a lucrat oţelar la Reşiţa a fost detaşat la Galaţi pentru construirea unui combinat acolo, rămânâd şi constituindu-şi familia acolo.
TRADITII LEGATE DE FAMILIE.
NASTEREA Înainte de naşterea copilului viitoarea mamă avea în credinţa locală anumite restricţii; Deasemenea în timpul sarcinii femeia nu avea voie să se uite la lucuri neplăcute, la persoane cu anomalii şi defecte fizice, la violenţe, certuri şi orice alt eveniment care nu este firesc în viaţa colectivităţii, pentru că se crede că există riscul ca pruncul să se nască greu sau să moştenească trăsuturi din cele văzute de mama însărcinată. Pentru a nu afecta starea noului născut, femeia însărcinată nu avea voie sa bea, să fumeze, să vorbească urât, sau să aibe alte apucături necuvenite, Trebuia să se ferească de a fi rea, să nu lovească animalele pentru ca acest comportament se va transmite copilului sub diferite forme. Femea însărcinată trebuia să aibe gânduri frumoase, să privească la lucruri plăcute şi pe oameni cu chip frumos pentru ca noul năcut să arate frumos şi să aibe o comportare bună. să dobândească aceste calităîi şi virtuţii
Asistenţa la naştere a rudelor şi a familiei trebuia să fie redusă pentru că se credea că prezenta acestor aducea o naştere grea, care prezicea şi o viaţă grea a noului nascut. Pe când o naştere uşoară prevestea o viata uşoară a copilului
După îmbăiere copilul era îmbracat în scutece şi moaşa îl ducea şi îl preda mamei făcându-i din nou o urare de sănătate. Apa de la prima îmbăiere a copilului se ducea şi se punea în grădină la rădăcina unui pom tânăr, pentru ca noul născut să crească sănătos si mare ca pomul. După care copilul se prezentat şi naşilor. BOTEZUL Botezul noului născut este un ritual sacru şi păstrat cu sfinţenie de cădăreni. Este o taină prin care noul venit în lume se curăţă de păcatul strămoşesc şi se naşte la o viaţă noua devenind membru al bisericii care este trupul lui Hristos Domnul. Naşa aducea lumânarea de botez împodobită cu panglică albastră pentru băieţi şi roz pentru fetiţe, având flori şi alte podoabe. Botezul se face numai în biserică de către preotul paroh, care în prima parte săvârşeşte slujba Sfântului botez, în a doua parte este sfinţirea apei pentru botez, şi turnarea în critelniţă a untdelemnului sfinţit. A treia parte este cea mai importantă, respetiv botezul propriu zis, pruncul se cufundă de trei ori în apă, Spunâd numele sub care se boteză noul nascut în numele Tatălui. al Fiului şi al Duhului Sfânt. Copilul botezat se înfăşoară în pânză albă, iar preotul unge trupul noului născut cu Sfântul şi Marele Mir, apoi taia din păr în formă de cruce, semn că s-a lepadat de omul cel vechi. După care copilul se îmbracă si se pune în perinuţă. În toată vremea botezului, lumânarea de botez adusă de naşi ramânea aprinse, simbolizând lumina lui Hristos, iar după botez acestea se păsterază în familie la loc de cinste. La alegerea Naşei, la cădăreni s-a păstrat rânduiala ca naşii sa fie aleşi ai familiei ca naşi permanenţi, pentru botez şi căsătorie a tinerilor.
La botez Naşa trebuiea să aducă, prosop, costumaş, păturică, perinuţă şi o jucărie pentru copil născut potrivită cu sexul acestuia. Pregătirea şi organizarea botezului au un ritual tradiţional specific corelat cu canoanele şi rânduiala stabilită de biserică.
Prin botez, noul născut primeste cele trei Taine Sfinte, Botezul, Mirungerea şi Sfânta Împărtăşanie. Numele ales este de obicei numele unuia din părinţi sau a unui alt membru drag din familie, sau numele unui sfânt considerat protector. În ultima vreme lumea a apelat la alte nume sub influienţă străină.
Naşii de botez în cea mai mare parte sunt şi naşii de cununie şi naşii viitorilor născuti. Lumânările de la botez împodobite cu panglică se păstrează şi reprezintă lumina din sufletul copilului. Dupa botez De la biserică tot alaiul participant la botez se întoarce la casa părinţilor copilului botezat. Copilul botezat este tinut de Naşă pâna acasă unde conform obiceiului era dat mamei prin fereastra. Acasă este organizat cu mare fast, muzică şi mâncare petrecerea botezului, la care participă rudele apropiate, membrii familiei şi alţi apropiaţi din sat care au fost chemaţi (învitaţi) să participe la petrecere. A doua zi după botez se face baia copilului, având lumânarea de la botez aprinsă, iar după baie lumânarea se stinge, se desfac podoabele şi se păstrează. Se aniversează în familie împlinirea anilor copilului, iar la căderea primului dinte acesta se aruncă pe casă pentru ca copilul să aibe noroc în viaţă Copilaria La cădăreni copilăria, era simplă şi fericită. Până la începerea scolii şi după aceia în vacanţe şi în timpul liber, copii erau foarte sociabili şi-şi făceau grupuri de joacă de obicei dintre copii vencinilor, dar nu numai. Se practicau jocuri, în special de grup, cum au fost; Trialungă, joc pentru baieţi format din trei persoane care se jucau cu o loptă (minge), de ordine din cârpă. Cei trei se aşzau în linie. Cei din margini aruncau mingea unul la altul sau încercau să-l lovescă pe cel din mijloc. Dacă-l loveau acâtigau puncte. Cel din mijloc se apăra evitând să fie lovit şi înercând să prindă mingea in mîâine, dacă prindea mingea în palme, ieşea de la mijloc şi intra cel a cărui lovitură a prins-o. Jocul era vioi şi dinamic. Bătuta, baieţii se împart în doua echipe, una rămâne la bătut iar cea de a doua la câmp. Stabilirea se face prin tragere la sorti. Apoi se stbilesc limitele terenului. Se trage o linie pe pamânt care constituie linia de bătaie, după care stă echipa sau grupul care este la bataie. Apoi la distanta convenita de echipe este trasată linia de sosire şi întoarcere. Între aceste doua linii se plasează echipa de câmp în anumite poziţii strategice, lăsând un culoar între cele doua linii pentru alergare. Unul din jucătorii de câmp este servantul, adică ceş care oferă mingea celui de la bataie. Obiectul jocului în costituie lovirea loptei (mingii ) cu palma, lovirea şi aruncarea prin lovire într-o anumită directie de către jucătorul care este la bătatie, care după ce a lovit mingea trebuie sa fugă până la linie şi să se întoarcă fără să fie lovit cu mingea bătută de el, de către unul din jucătorii de câmp, care caută să a prindă mingea şi să-l lovească. Băieţii erau iniţiaţi şi căutau să bată mingea intr-o zona cât mai liberă şi îndepărtată, pentru avea timp să fugă până la line şi să se întoarcă înapoi după linia de bătaie. Dacă nu reuşea ramânea la linia de sosire şi intra altul la bătaie, după care acesta fugea la linia, iar cel de la linie se întorcea la sosire. Dacă jucătorii de câmp nu recuperau repede minge, se întorcea şi acesta la linia de sosire. Dacă în schimb un jucător era lovit pe acest parcurs era eliminat. Alte jocuri în functie de vârsta erau, pentru cei mici, baba oarba, joc practicat in spatii limitate sau iarna în casă, cirip-îmbuc, jocul cu palmele, de-a ascunselea, săritul caprei pentru cei mai mari, bâza, ţurca,, zvârlitura cu pietre deasupra apei, şi alte jocuri. Fetiţele se jucau cu păpuşile iar cele marişoare aveau jocuri specifice vârstei, de-a şcoala ( şotronul), erau şi unele jocuri specifice anotimpurilor, pentru iarnă bătutul cu nea, primăvara întrecerile la fugă, vara lupta dreaptă sau trânta. CĂSĂTORIA Căsătoria în tradiţia cădărenilor este asocierea a doua persoane de sex diferit în vederea constituirii unei familii, care s-au hotărât să trăiasca împreună după canoanele bisericii, să-şi împartă bucuriile şi necazurile şi să aibe copii pe care să-i crească după normele etice şi morale a societăţii sau comunităţii din care fac parte. Cădărenii formalizează căsătoria printr-o ceremonie de nuntă, petrecere şi bucurie în vederea constituirii şi înjghebării unei noi familii în cadrul comunităţii, comunitatea care la rândul ei işi asumă rolul protector şi de sustinere al noii familii. Pentru cădăreni căsătoria constituie realizarea unui nou cuplu bărbat femeie, în cadrul familie din care provin, sau înafara acesteia în acest caz constituind o noua familie de sine stătătoare. Prin căsătorie se extind relaţiile de rudenie a familiilor participante şi se face o redistribuire a anumitor valori la care va participa şi noul cuplu. Din bătrâni s-a păstrat credinţa că tinerii hotărâţi pentru căsătirie va forma o familie pe viaţă în care soţii nu trebuie să fie rude până la un anumit grad şi care prin dotă au resursele proprii pentru începutul consolidării familiei. În trecut în Cadăr nu se cunoştea divorţul. Căsătoria este importantă pentru că asigură perpetuarea familiei şi de multe ori are si un carater material privind starea sociala a familiilor participante. In tradiţia locală căsătoria are mai multe faze sau etape; Peţitul, Conform tradiţie locale peţitul porneşte toadeuna din partea familiei băiatului. Aceştia după ce au ajuns de acord în familie referitor la viitoarea mireasă , fac o vizită împreună cu băiat la părinţii fetei pentru a cere de soţie pe fata acestora pentru fiul lor. In mod concret băiatul cere dela mama fetei mâna fetei pentru ai deveni soţie. Acesta este primul pas în constituirea noii familii.
La aceasta întâlnire dacă se cade de acord se stabilesc şi anumite detalii, sau se cere un termen de gândire în cazul în care sunt mai mulţi pretendenţi la mâna fetei, urmând ca familia acesteaia să hotărească care va fi alesul şi să-i comunice familiei acestuia hotărârea luată.
Aici de multe ori apar interese materiale, astel că sentimentul dragostei între cei tineri este robit de intersul părinţilor privind parteneriatul noii familii.
Căpara, Dacă părţile au ajuns de acord în urma peţitului atunci se dă căpara, care constituie o arvună şi garantează acordul părţilor cu privire la căsătoria tinerilor. Căpara se face toadeuna la casa fetei, indiferent dacă rămâne în casă sau merge noră. Naşii deobicei sunt ai mirelui, iar dacă acesta nu are pe cine pune atunci sunt ai miresei. La căpară mirele dăruieste miresei verigheta simbol al reuniunii tinerilor într-o noua familie, a legământului privind trăinicia casniciei lor. Se stabilesc giverii si/sau giveriţele, şi alte persoane care vor invita participanţii la nuntă şi vor alcătui alaiu de nuntă. Naşii odată aleşi de familiile mirilor, tinerii miri merg la aceştia, care devin noii lor părinţi spirituali oferindu-le un cadou. Naşii cumpară lumânările, voalul miresei şi alte lucruri necesare cununiei religioase.
Giverii în număr de doi, au misiunea de a anunţa căsătoria tinerilor şi de a învita la nuntă pe cei rânduiţi.
Giverii au port naţional specific sezonului şi poartă doua steragare mari puse în diagonală peste umăr şi sold, acoperământul capului cu căciulă sau pălărie împodobite şi poartă fiecare câte o buclie în care se află răchie. Buclia este un recipient special din lemn cu dop de lemn ornat cu ştergare cusute cu motive . Ei cinstesc pe toţi care-i întâlnesc în drum urând sănătate mirilor, iar la nuntaşi se opresc la casele acestora şi-i invită la nuntă.
Giverii însoţesc mirii la căsătoria religioasă şi la nuntă, ei au obligaţia să asigure paza miresei, să nu fie furată sau să nu i se fure pantofii la nuntă. Ei trebuie să fie şi buni strigători în timpul ceremoniilor şi a petrecerii de nuntă.
Logodna Logodna este întelegerea şi promisiunea reciprocă a doua familii sau a doi tineri băiat şi fată, în vederea căsătorie şi constituirii unei noi familii. Tradiţia lasată din bătrâni şi respectată cu stricteţe nu permitea logodna între rude de sânge, fraţi surori, verişori, şi alte grade de rudenie până la a treia spiţă, pentru că urmaşii vor fi insemnaţi prin diferite semne şi pedepse.Logodna presupune aceleaşi condiţii care vor rămâne valabile şi pentru căsătorie. La logodnă parţile stabilesc durata acesteia, care poate fi mai mare sau mai scurtă funcţie de obiectevele etapelor următoare premergătoare căsătoriei, funcţie şi de condiţiile de locuire şi convieţuirii noului cuplu, casă, dotări, etc. Resticţiile la logodnă au fost introduse din 2011 în codul civil ca o promisiune reciprocă de a încheia căsătoria între un băiat şi o fată. În contextul acestor restricţii este interzisă prin lege logodna între rudele în linie dreaptă (intre părinţi şi copii sau între bunici şi nepoţi), precum şi între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv (între fraţi şi surori, între unchi/mătuşi şi nepoţi de frate/soră, între verii primari, cu excepţia existenţei unor motive temeinice când instanţa se va pronunţa pe baza unui aviz medical special dat în acest sens) Persoanele care se logodesc să fie de sex diferit. Sa nu sufere nici una din părti de boli mintate sau alte maladii care pun în pericol constituirea unei familii. Ruperea logodnei se poate face la întelegere între părţi, la cererea unei părţi, sau în mod abuziv de una din părţi. Logodna încheiată poate fi întreruptă aceasta fiind supusă unor formalităţi juridice. La ruperea logodnei se restituie darurile primite de logodnici, dacă nu s-a stabilit altfel la îincheierea logodnei. Prin tradiţie darurile nu se restituie dacă unul din logodnici a decedat. Ruperea abuziva a logodnei poate atrage după sine actiuni penale funcţie de împrejurarile în care se produce, având termen de prescriptie un an de la producerea ruperii logodnei Cununia, Cununia civilă După tradiţia străbună, cădărenii fac cununia în doua etape distincte. O primă etapă este cununia civilă, care este independentă de cununia religioasă şi se face la autoritatea administraţiei publice locale, la primărie de către Primar sau de către Ofiţerul stării civile Întrucât actul cununiei civile constituie un act juridic între vitorii soţ şi soţie, pentru a se efectua cununia civilă se cerea următoarele condiţii şi documente din partea mirilor; Vârsta minimă pentru a fi admis la cununie este de 16 ani la femei şi 18 ani la bărbaţi.Tinerii prezintă următoarele acte prevăzute de lege; Certificatele de naştere, Buletinele de identitate, Certificate medicale prenupţiale (eliberate cu cel mult doua săptămâni înainte de căsătorie); Declaraţia de căsătorie. La căsătoria civilă participă mirii si părinţii acestora, giverii, uneori şi invitaţi. Cununia religioasă ortodoxă, Este una din cele şapte taine ale bisericii ortodoxe, este jurământul în faţa lui Dumnezeu, eveniment de mare încărcătură spirituală întrucât viitorii soţi fac în faţa sfantului altar, acest legământ de a fi împreună, de a se iubi mereu şi de a se susţine la bine şi la rău, este un moment unic în viaţa viitorilor soţi.
Înainte de cununia religioasă viitorii soţi se împărtăseau, ca să fie izbăviţi de păcate, se prezintau nemâncati în faţa preotului şi primeau binecuvântarea.
Cununiile religioase se efectuiau deobicei duminica , considerată zi sfântă, la care preotul oficia Taina Logodnei si Taina Sfintei Cununii.
Cununia este insotită de trei elemente simbolice: prezenţa Cununile făcute din metal pretios care se pun de preot pe capul mirilor şi reprezintă păşirea celor doi în împărăţia iubirii. Paharul mântuirii din care preotul dă mirilor să guste de trei ori vin rosu ce semnifică rămânerea mirilor împrună de-a lungul vieţii şi la bucurii şi la neczuri. Lumânările de cununie care reprezintă dragostea mirilor unul pentru celălant, dar şi modelul spiritual oferit de naşi. La cununia religioasă miri prezintă preotului verighetele, certificatele de căsătorie civilă şi o sticlă de vin roşu. Biserica nu oficia cununii religioase dacă tinerii sunt rude sau nu sunt spovediti înaintea cununiei. În ziua cununiei şi a nunţii giverii merg după naşi şi împreună cu aceştia plecau după mireasa şi mire şi apoi împreună plecaua spre biserică după ce au fost tămaiaţi de o femeie mai bătrână. Mirele era însoţit de doua fete, rude apropiate ale lui sau a miresei, iar mireasa era însoţită de doi baieţi deasemeni runde ale mirilor. Întraţi în biserică în prima parte a procesiunii se facea logodna bisericească. Cununia începe după ce preotul a pus pe capul mirilor cununile şi li se prindeau în spate o pânză albă care se pune mirilor pe cap, la cununie . După terminarea cununiei şi după iesirea din biserica mirii cu nuntaşii şi întreg alaiul se îndrepta spre casa la care se va ţine nunta. Uneori la ieşirea din biserică se mai încinge şi câte o horă. http://www.qreferat.com/referate/arta-cultura/Ezeris-trecut-si-prezent-Studi518.php
Gătitul Mirilor. Atât mirele cât si mireasa erau gătiţi ciciţi la casele lor de către persoane apropiate şi îndemânate în acesta practică. La gătitul miresei participa şi naşa care avea misiunea de a-i pune coroniţa şi a aşeza voalul şi de a face ultimele verificări ale ţinutei.
Apoi se pregăteşte buchetul pe care mireasa îl va purta la cununie. Dacă mireasa plecă noră, gătitul are o dublă semnificaţie, pe lângă pregătirea de cununie se manifestă şi regretul de despărţire de părinţi şi locurile în care a copilărit. Uneori miresele se cântau de jale pe aceasta temă.
Mirele are şi el parte de echipa lui de pregătire, începând cu barbieritul şi apoi cu pregătitul şi îmbrăcatul ţoalelor .
In timpurile mai vechi costumaţia mirelui era în port naţional, cămaşa lungă încinsă cu praşchie, soareci de subă dacă era iarna sau izmene vara, opinci cu curele şi obiele în picioare, pălărie sau clăbaţ, aşa cum numai în poze se păstrează portul.
Cădăreanul de azi a renunţat la constumul popular şi a trecut treptat treptat la portul domnesc. Nunta Tradiţia străbună a lăsat cădărenilor obiceiul ca începutul înjghebării oricărei familii să se facă printr-o ceremonie religioasă si civilă şi prin nuntă. Astfel nunta împlineste alăturarea, asociere bărbatului şi a femeii într-o legătură pe viaţă în cadrul unei noi familii.
Noua familie poate rămâne în cadrul uneia din familiile care a dat unul din miri, sau poate constitui o noua casă îndependentă de cele doua familii, păstrând legăturile de sânge şi înrudire. Nunta urmează cununiei religioase şi finalizează legătura celor doua persoane, mire şi mireasă care dupa nuntă devin soţ şi soţie.
La petrecere sunt invitate rudele şi persoanele apropiate, pentru a cinsti unirea celor două persoane în vederea constituirii unei noi familii. Voia bună, muzica, jocul, mâncarea şi băutura sunt trăsăturile de bază ale nunţii.
Pe parcursul nunţii se petrec mai multe evenimente, obiceiuri şi tradiţii mostenite din bătrâni dintre care amintim.
Furatul miresei, este o practică a petrecerii, mireasa trebuie să fie păzită de giveri, dar apar hoţii care o fură pe mireasa în momente de neateanţie a giverilor şi o duc într-un loc ferit, cerând o anumită sumă pentru răscumparare ei. Suma trebuie plătită de giveri şi intră în favoarea mirilor.
O altă practică este furatul pantofului miresei care are acelaş procedeu de răscumpararea şi intră in obligaţia giverilor de a asigura paza miresei, caz contrar de a plăti a răscumpararea.
In general miresele nu trebuie să se opună atunci când sunt furate sau li se fură pantofii, pentru ca acest act face parte din ceremonialul nunţii şi deliciul nuntaşilor.
In marea lor parte nunţile se organizau în perioadele mai calde ale anului şi se faceau deobicei în spaţiu liber, afară prin amenajarea unor corturi care să satisfacă numărul nuntaşilor, sau se mai aobisinuise să se organizeze în sala Caminului cultural al satului, clădirea fostei primării, care dispunea de o sală încăpatoare şi de dependinţele necesare pentru pregătirea şi prepararea mâncării, depozite şi magazii necesare unor astfel de ceremoni.
Aceste obiceiuri si traditii sunt păstrate şi astăzi. Dacă la îmbrăcămintea tradiţională sa renunţat, obiceiurile şi tradiţiile vechi rămân la mare cinste.
Perioadele din an în care nu se fac nunţi Nu se fac ceremonii religioase de cununie şi nu se fac nunţi în cele patru posturi mari ale anulul, Naşterea Domnului, Invierea Domnului, Sfinţii apostoli Petru şi Pavel, Postul Adormirii Maicii Domnului, Sfanfa-Maria Mare.. Nu se fac ceremonii religioase de cununie şi nu se fac nunţi în zilele Sfinte ale Praznicelor Impărăteşti: la Botezul Domnului, la Intâmpinarea Domnului, la sărbătoare Buna Vestire, in Duminica Floriilor, cu ocazia sfintei sarbatori a Inălţării Domnului, în ziua Schimbării la Faţă, de Inăltarea Sfintei Cruci, la Întrarea în Biserica a Maicii Domnului, în ziua Naşterii Mântuitorului. Nu se oficiaza cununii religioase nici in Săptămâna Luminată, care are loc după sărbătoarea Invierii Domnului. Se spune că în această perioada portiile raiului se deschid. Nuntiile sunt interzise şi de Lăsata Secului de carne. Darurile mirilor făcute naşilor. Miri fac o vizită naşilor aducându-le mulţumiri pentru că au acceptat naşia şi le oferă daruri, aceştia la rândul lor primesc cu ospitalitate pe miri se întreţin cu ei şi le oferă prăjitură şi vin.
Darurile mirilor trebuie să fie potivite vârstei năşilor, a ocupaţiei lor pentru a le aduce bucurie şi a stabili o relaţie viitoare armonioasă. De multe ori naşii vor sa scutească de cheltuială tânăra pereche şi-i sfătuiesc să nu facă daruri sau să renunţe la acst obicei tradiţional. Darurile nuntaşilor pentru mirii, (strigarea cinstei ) Este punctul cel mai aşteptat al nunţii şi se petrece către miezul nopţii sau după şi se constituie în Strigarea cinstei. Există un coordonator al acestei acţiuni, persoană talentată şi pricepută care cu mult humor şi improvizaţii prezintă nuntaşii care se vin după o anumită rânduial, cu cintea lor pentru tinerii miri, arătând ce cinste fac aceştia şi comentând cu multă ironie şi haz darul adus, spre deliciul şi amuzamentul nuntaşilor.
Toate darurile, bunurile materiale şi valorile sunt ale tinerilor miri şi constituie prima sursa de venit pentru începerea casniciei lor.
DECESUL Înainte de a trece la pregătirea propriu zisă a înmormântării trebuie să arătăm câtva credinţe pe care le aveau oamenii şi care erau considerate prevestitoare de moarte, dintre care reţinem; Aciurea unei cucuvele în acareturile gospodăreşti ale familiei şi cântatul acesteia pentru o anumită periodă de timp. Era unul din cele mai sinistre mesaje care întrista întreaga familie şi chiar pe vecinii care auzeau cântecul păsării prevestitoare de rău. Spargerea sau crăparea unei oglinzi. Sparegerea de căni, farfurii sau obiecte casnice perisabile. Căderea unor obiecte de la locul lor. Trosnituri sau pocnituri, produse în camere. Diferite vise sau mesaje onirice privind decesul, pe care le-au avut membrii familiei, a rudelor sau de cunoscuţii ai acesteia. Se cede ca aceste mesaje sunt transmise ca atenţionări de membrii familiei trecuţi in lumea celor drepţi. Când se constată că persoana nu mai are şanse de vieţuire, adică cum se spune în graiul local când persoana începe să „ tragă să moară „ începe practic pregătirea familiei pentru înmormântare. În această fază persoana este vizitată de rude şi apropiaţi ca un prilej de luare de rămas bun, de manifestare a regretului despărţirii de cel muribund, de împacare pentru cei care au fost în stare de ostilitate. Tot în această perioadă este chemat preotul pentru ai face slujba de dezlegare şi ai da ultima împărtăşanie. In faza agoniei se aprinde o lumânare şi se pune în mâna muribundului. Lumânarea reprezinta simbolul luminii pentru a vedea drumul corect pe care trebuie sa mergă în lumea cealată. Dupa deces, mortul se mai pastrează un timp în locul în care a decedat, până se pregăteste camera unde mortul urmează să fie aşezat. După acea mortul se spală se curăţă se bărbereşte dacă este bărbat i se aranjeaza parul apoi se îmbracă în hainele de înmormantare, care trebuie să fie după rânduiala toate noi nepurtate. Masa se aranzează cu cilimuri, sau ponevi peste care se pune un cearceaf alb şi o perna unpluta cu paie,. Pe masa se aşează decedatul ( legat la picioare ) peste care se întinde o pânză subtire, iar pe pieptul acestuia se pune o farfurie în care se află o lumânarea împletita sub formă de colac şi o cruce de la biserică. Se pegăteşte cobârşăul ( sicriul ) în care se pune rumegus sau fân, tâmâie, 44 monede pentru a plati la cele 44 vămi prin care va trece. Sicriul se asează pe o platformă de scândură, după care se asează mortul ţn sicriu, dezlegat de picioare şi având asupa sa voalul subtire . După ce se aşează mortul în siciu, apropiaţii şi femeile din sat vin la casa mortului aducând făină, lumânări, flori, jelindu-s şi pomenind morţii din casele lor, apoi trec pe margine alături de barbaţi în camera în care se află sicriul trecând pe lângă sicriu şi atingându-l pe cel sau cea decedată. Unele femei apropiate mortului„ se cântă „ un fel de bocet în care cu cuvinte meştejugite uneori rimate redau aspecte din relaţiile avute cu mortul sau din viaţa acestuia, mentionând deobicei şi regretul celor rămaşi în urma decesului, Obiceiurile strămoşeşti. După deces toate oglinzile din casă se acoperă cu un stergar sau pânză de preferinţă neagră pentru ca sufletul mortului să nu se vadă în oglindă şi să nu plece în drumul lui. La fel nu este permis să se privească în oglindă atât timp cât mortul este în casă, deoarece este credinţa că cel care se priveşte în oglindă va fi următorul care va muri. Mortul trebuie să poartea o pereche de pantofi noi.Mortul nu se scoate din casă cu capul înainte, pentru ca aceasta aduce nenorociri familiei. Nu se iese din biserica înaintea să fie scos sicriul. Mortul nu se lasă niciodată singur în casă, în permanenţă trebuie să fie cineva alături.Dacă ploua când o persoană este înmormântată înseamnă că persoanei îi pare rău că a murit. La întrarea în camera decedatului persoanele spun “ Dumnezeu să-l ierte “ Seara oamenii se adună în jurul sicriului şi fac priveghi, sunt serviţi cu ţuică, sau altă băutură si mâncare. Priveghea se ţine deobicei până la miezul nopţii după care oamenii pleacă acasă rămânând numai rudele în preajma decedatului, având grijă de lumânări şi de siguranţa evitării unor incendii accidentale. Totuşi, membrii familiei trebuie să rămână alături de mort tot timpul, având grijâ ca lumânările să fie mereu aprinse, precum şi în cazul becurilor din casa. Deasupra uşii de la intrarea casei se obişnuieşte punerea unei pânze de culoare neagră Neamurile (Rudele ) persoanei decedate poarta 40 de zile o haină de culoare neagră, care reprezintă doliul. De asemenea, persoanele de sex masculin nu au voie pentru 40 de zile sa bărbierească De asemenea, pe când mortul este scos din casă şi transportat spre Biserică, în calea acestuia se pun pe post de „punţi” anumite obiecte, care mai apoi sunt date de pomană nevoiaşilor. Ritualul inmormantarii După deces familia cu preotul stabilesc ritualul şi data înmormântării decedatului/ei. Prima slujbă se oficiază la casa decedatului după care urmează procesiunea de înmormântare , Se scoate mortul din casă şi se porneşte spre biserică în următoarea rânduială;
În faţa merge un sătean care poartă cruce care va fi pusă la căpătâiul mortului sau o cruce de la biserică în cazul în care la căpătâi se pune o altă cruce sau există cavoul familiei. Urmează coliva şi vinul şi darurile care se împart săracilor, apoi purtătorii de sfeşnice, coroanele şi jerbele, cântăretul şi preotul, urmaţi de dricul mortual cu sicriul după care urmează rudele însirate după rangul de legătură cu decedatul, soţ, soţie, copii, etc apoi participantii la funerarii rânduiţi în funcţie de gradul de apropiere faţă de familia decedatului.
Pe drumul spre biserică la anumite intersecţii convoiul se opreşte şi preotul lângă sicriu zice ectenia pentru morţi
Se întră în biserică păstrându-se aceeaşi atmosfera de reculegere. Celor prezenţi li se împart lumânări, iar celor aporiaţi sau de un anuit rang lumânările au ataşate o batistă, un stegar , prosop, sau alt obiect specific.
In timpul slujbei la biserică se va păstra aceeaşi atmosferă de linişte şi de reculegere. Pe masuţă se asează coliva, o sticla cu vin rosu, colacii şi celelate produse pregătite pentru înmormantare, şi care în timpul slujbei vor fi sfinţite şi binecuvantate, iar la sfârşit vor fi împartite participantilor.
Cei ce primesc aceste lumânări simple sau însotite de stergare spun "Dumnezeu să-l ierte" iar la primirea colivei şi a colacului spun “ Dumnezeu să-i primească “
Dupa terminarea slujbei, participanţii începând cu cei apropiaţi mortului işi iau rămas bun de la decedat dându-i ultima sărutarea , restul punând doar mâna pe sicriu în semn de rămas bun.
Este un act de împacare ăi iertare între decedat şi cei rămaşi în viaţă, dar care contine şi o urmă de regret al despărţirii de cel decedat.
După slujbă de la biserica mortul este scos afară şi cortegiul se îndreaptă spe cimitir, oprindu-se la anumite intersecţii sau locuri aşa cum sa facut când a fost dus la biserică.
La cimitir se oficiază o scurtă slubă specifică punerii în mormânt al decedatului, după care dintre apropiaţii decedatului pot sune cuvântări despre tercutul si acivitatea celui mort.
Dupa aşezarea în mormânt se acoperâ sicriul cu pamânt se aseazâ crucea şi se pun peste mormant coroanele şi jerbele aduse în memoria mortului.
Apoi la participanţi li se ofera ţuica, colac, prăjitură si colivă.
Pomana de înmormântare Familia celui decedat cheamă la masă, după înmormântare, pe cei care au luat parte la ceremonie, rude, cunoscuţi şi, îndeosebi, pe cei care au ajutat la pregătirile de înmormântare. După oficierea slujbei şi binecuvântarea ofrandelor de mâncare şi băutură, cei prezenţi sunt datori să mănânce cu bună cuviinţă şi cu aleasă rugăciune în gând, pentru cel răposat. , se zice "Dumnezeu să-l ierte!" (ori s-o ierte!), iar când se primesc un vas, îmbrăcăminte etc. de pomană, se zice "Dumnezeu să primească". Milostenia cea mai primită este cea făcută celor lipsiţi, infirmilor, bolnavilor, bătrânilor neajutoraţi, celor care nu pot munci, familiilor nevoiaşe cu mulţi copii, celor abandonaţi ori părăsiţi în casele sau leagănele de copii.
Cei care se întorc de la înmormântare, întrucât urmează să ia parte la masă, sunt aşteptaţi de gazdă cu apă de spălat pe mâini. S-a încetăţenit obiceiul ca persoanele care se spală să nu se şteargă, pentru că "nu se şterge"
Dacă ziua inmormantarii cade în post, toate mâncărurile erau preparate numai de post. Prin aceasta se dovedeşte păstrarea credinţei autentice, iar pe de altă parte, rugăciunea unită şi conjugată cu postul este mai puternică.
Slujbele de pomenire de după înmormântare. Creştinii nu-şi uită morţii după înmormântarea şi îngroparea lor, ci se preocupă de rugăciuni pentru ei şi de pomenirea numelui lor. Cadarenii respecta cu strictete randuiala stabilita de Biserica Ortodoxă pentru pomenirea mortilor.
Pomenirea la 3 zile după moarte (care coincide, de regulă, cu ziua înmormântării), în cinstea Sfintei Treimi şi a Învierii din morţi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos a treia zi.
Pomenirea la 9 zile după moarte, "ca răposatul să se învrednicească de părtăşia cu cele 9 cete îngereşti şi în amintirea ceasului al nouălea, când Domnul nostru Iisus Hristos, înainte de a muri pe cruce, a promis tâlharului raiul, pe care ne rugăm să-l moştenească şi morţii noştri".
Pomenirea la 40 de zile (sau şase săptămâni), în amintirea Înălţării la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, care a avut loc la 40 de zile după Învierea sa din morţi, "pentru ca tot aşa să se înalţe şi sufletul răposatului la cer".
Pomenirea la trei, şase şi nouă luni, în cinstea Sfintei Treimi. Pomenirea la un an, după exemplul creştinilor din vechime, care anual prăznuiau ziua morţii martirilor şi a sfinţilor, ca zi de naştere a lor pentru viaţa veşnică, de dincolo.
Pomenirea la fiecare an, până la 7 ani de la moarte, ultima pomenire anuală amintind de cele 7 zile ale creaţiei.
Pomenirea se face la biserică prin Parastase când se duce cucie ( coliva) şi alte bunuri, prăjitură şi băutură pe care preotul le sfinţeşte şi apoi se împart la credicioşii care au participat la slujbă de parastas. Se mai face şi simpla pomenire prin citirea pomelnicului pentru unul sau toţi morţii familiei.
Pentru pomenirea morţilor, fiecare familie are un pomelnic, o listă în care sunt trecuţi toţi morţii familiei şi pe care o prezintă la preot cu ocazia pomenirii morţilor de către biserică.
Pomenirea din zilele bisericeşti rezervate pomenirii mortilor De ziua morţilor sau de ziua praznicului bisericii , de Sfinele Paşti, cădăreni ies cu crucea la cimitir şi de fac slujbe de pomenirea morţilor pentru fiecare familie, care prezintă preotului un pomelnic o listă în care sunt trceuţi toţi morţii familie inclusiv cel ultim plecat.
Se mai oficiază pomeniri a morţilor şi în sfânta biserrică în zilele destinate pomenirii morţilor. Cădărenii mai aveau un frumos obicei ca la marile sărbători ale anului, după ce masă este pregătită pentru familie şi oaspeţi, să deie de pomană unor vecini nevoiaşi sau unor săraci din toate bunurile gătite. Cele destinate pentru pomană erau ocolite cu tămâie şi consacrate (numite, atribuite, date) celui decedat sau decedaţilor din familie.
În trecut se mai dădea de pomană şi din produsele noi ale anului, din prima pâine făcută din grâul nou, din primele fructe coapte, aducându-se şi mulţumire Bunului Dumnezeu pentru rodul acestora.
OBICEIURI ŞI TRADIŢII PRILEJUITE DE SĂRBĂTORI. ANUL NOU 1 Ianuarie În ziua de anul nou toţi memrii familiei trebuiau să aibe o comporate bună, fără ceartă, să fie îngrijiţi şi curaţi, pentru că aşa vor fi tot anul. Băieţi cei mici se obişinuia să fie ridicaţi de către părinţi sau rudele venite ăn vozită , în sus urându-le ca să crească mari şi voinici. Clopotele bisericii trag la miezul nopţii ca să vestească sosirea noului an. Cei care aveau arme de vânătoare, trăgeau focuri de armă, tot satul era în freamăt şi veselie. Copii mai mare făceau din chei îngăurite şi o bucată de cui teşită la capăt, piue. Un fel de ponitoare. În orificiu se introduce cam pe treisferuturi fosforul de la chibrit şi apoi se punea tija de cui şi se lovea de ceva tare cu capul cuiului, producând o pocnitura funţie de mărimea cheii. Existau şi piue făcute special din fier rotund. Îngăurit şi cu un dorn metalic. Acestea aveau dimensiuni mai mare şi pocniturile erau mai puternice. În casele gospodarilor se bea ţuică în sănătatea participanţilor şi pentru un an îmbelşugat. Se mânca cotoroage cu colac. Dimineaţa copii plecau cu sorcova pe la casele oamenilor, apoi cei mai mari cu pluguşorul Cei cu numele de Vasile se bucurau în plus şi chefuiau şi de ziua numelui BOTEZUL DOMNULUI 6 Ianuarie În ajunul botezului preotul împreună cu crâsnicul mergeau cu cruce, cu iordanul din casă în casă şi cântău.. În iordan betzându-te Tu Doamne... după care cei din casă sărută cruce sfinţind gospodăria şi pe membrii acestea si intr-o farfurie curată cu apă preotul închină cu busuiocul şi sfinţeşte apă care rămâne în casă pentru diferite folosinţe. Dimineaţa oamenii merg la biserică şi participă la Sfânta liturghie care se face de Boezul Domnului, după care se face sfinţire apei, molitva , cu harul Duhului Sfânt, care se dă apoi enoriaşilor care iau molitva şi merg acasă unde serbeza în familie Botezul Domnului, unde stropeşte cu molitva sfinţită adăpostul animalelor şi coteţele pasărilor ca să fie ferite de boală, deasemene şi casa în care locuiesc. Molitva este apă sfinţită şi nu se striă are şi puteri vindecătoare, se foloseşte în caz de boală sau în alte imprejurări şi se păstrează până la următorul botez de anul viitor. În caz de boală se bea dimineaţa pe stomacul gol 3 înghiţituri. In casă în acestă zi nu se spală, nu se face curăţenie, iar fetele pentru aşi afla ursita bun seara busuic sub perină. NAŞTEREA SF. IOAN BOTEZĂTORUL 7 Ianuarie La 7 ianuarie cădărenii sărbătoresc Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, mergând dimineaţa la biserică şi apoi sărbătoresc acasă. Mulţi a luat la botez numele Sfântului Ioan, dar majoritatea folosesc forma neaoşă de Ion, care primesc în această zi felicitările de la rude prieteni cunoscuţi şi organizează petreceri în familie sau în grup pentru a cinsti acest eveniment. Şi în această zi fetele folosesc puterea magică a busuiocului pentru a afla destinul si viitorul soţ . Boboteaza este un indiciu şi pentru mersul vremii. Se spune ca dacă pomii vor fi încărcaţi cu pomoroancă va fi un an cu rod bogat, iar dacă picură streaşina va fi un an ploios. ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI 2 Februarie Întâmpinarea Domnului este prăznuită de cădăreni sub numele vechi de Strecenie, este ziua în care Sfânta Fecioară Maria şi bunul Iosif, după legea iudaică la 40 de zile de la naştere îl duc pe Iisus la templul din Ierusalim pentru curăţire şi unde Pruncul Iisus a fost întâmpinat de dreptul Simeon Oamenii merg la biserică şi se roagă pentru sănătate, beşug şi bună stare. Strecenie marchează jumătatea iernii şi conform traditiei are unele semne legate de mersul vremii. Pentru acest fapt strecenia este urmărită cu grijă de cădăreni datorită credinţei că în această zi ursul iese din bârlog şi dacă la răsăritul soarelui va fi senin şi işi vede umbra, ursul va întra inapoi în bârlog pentru ca iarna va mai dura încă 40 zile. Dacă este timp noros şi ursul nu îşi vede umbra atunci nu va mai intra în bârlog aşteptând vremea bună care va veni si mai timpurie va fi primăvara. Dacă în această zăpada va fi mare, este semn că ea se va topi repede, iar dacă zăpada lipseşte este semn ca urmează să ningă. AFLAREA CAPULUI SF. IOAN BOTEZATORUL 24 Februarie Pe 24 februarie în biserica satului se sarbătoreşte Aflarea capului Sfântului Ioan botezătorul iar în tradiţie populară Dragobetele. Dragobetele sărbătoerea dragoste, în trecut era ţinută ca o sărbatoare religioasă de sateni. În acestă zi nu se lucra, nu se faceau lucruri grele şi de durată, se facea doar curăţenie care era considerată aducătoare de belşug şi bunăstare şi se acorda o mare atenţie hranei animalele pentru a avea spor în prăsilă. Dragobetele era ziua separatoare între iarnă şi primăvară şi era marcată de multe obiceiuri şi credinţe. Astfel în acestă zi baieţii şi fetele se adunau in grupuri şi mergeau în livezi dupa ghiocei. La întoarcre baieţii alergau după fete căutând să le prindă şi să le sărute. De multe ori din aceasta sărutare se legau multe viitoare căsnicii. Ritualul sărutatului fetelor se petecea şi puţin mai târziu, primavara când apa Pogonişilui era mică şi se pute trece pe partea Dubozului, unde băieţi şi fetele treceau ca să culeagă măcriş şi fuse ( tulpini crescute din tufele de măcris care nu erau fibroase, fiind comestibile şi placute la gust, erau şi fuse sălbatice aţoase şi greu de masticat) Acest loc se numea pustă şi fiind in zona umedă a râului, avea iarba foarte bogata, care mai târziu se transforma in fâneţe. Dacă era timp urât şi ploaie grupurile se adunau intr-o casă şi stateau la poveşti, păstrând tradiţia sărutatului. Se credea ca în această zi fetele nu au voie să plângă, pentru că vor fi triste tot anul. SFÂNTA MUCENIŢĂ EVDOCHIA 1 Martie Sfânta Evdochia din Liban,deşi la începutul vieţii a avut parte de îmbogăţire şi desfrâu, apoi s-a produs o schimbare minunată prin multă căinţă şi pocăinţă a împărţit toată averea săracilor si a sfârţit în timpul persecuţiei creştinilor de moarte mucenicească. Cădărenii pomenesc pe sfânta muceniţă. În tradiţia populară, se zice că numele Sfintei muceniţe Evdochia a fost preluat de Baba Dochia. Baba Dochia era batrână după cum spune şi numele de babă şi era legata de mersul vremii de zilele capricioase ale începutului de martie, iar perioada de la mărţişor.- 1 martie până la 9 martie este ziua babelor. Se obişinuia şi se mai păstreză ca tierii şi chiar oamenii maturi să-şi alragă la inceputul perioadei o zi ca babă personala , urmărind cum este vremea în ziua respetiva, aşa fa fi şi starea pesoanei în anul care urmează. Se crede că baba a impletit şnurul mărţişorului, pe care oamenii la începu îl purtau legat la gât sau la mână având ataşat şi un bănuţ aducător de noroc. O dată cu ziua babei se credea că începe primăvara cu zile capricioase şi schimbătoare. Dacă babele, zilele babelor sunt rele semn că iarna mai durează, dacă sunt bune, vine primăvara. LĂSATUL SECULUI ÎN POSTUL MARE (Postul Paştelui) Zăpostul Mic La cădăreni cunoscut cu numele de zăpost şi are doua etape. Cu o săptămâna înaintea începerii postului ptopriu zis este lăsatul la care, dată de la ce nu se mai consumă carne. În această săptămâna este dezlegarea la brânză după rânduiala stabilită de biserică. Începutul postului ca şi Praznicul învierii Domnului nu au o dată fixă ci sunt stabilite în ortodoxie după prima luna plină de după 21 martie respectiv echinocţiu de prumăvară. Paştele se stabileşte în prima duminică si intoadeuna incepe duminca. Acest mod de calcul face ca şi zăpostul să aibe date diferite de incepere pentru fiecare an Sâmbată inainte de lasatul de brânză se tine Moşii, sâmbata mortilor, când se dă de pomană cotoroage cu colac şi grâu fiert. Duminmica ni este bine să se manânce cotoroage din cauza frigurilor cer se pot abate asupra celor care manâncă duminica acestă mâncare. Pomana se ocoleste se afumă cu tămâie si se atrbuie celor pentru care este destintă, rostind, Doamne primeste această pomană pentru..( se numeşte sau se numesc morţii.) si-L iartă si-L odihneşte în pace. În viziunea bătrânilor moşii sunt mai buni ca babele, zilele sunt mai liniştite şi sunt aşa schimbătoare ca la babe.
Zăpostul Postul Sfintelor Paşti, sau Postul mare, sau lăsatul de brânză. este cel mai lung post al anului şi cel mai restrictiv, tine 4o zile,şi era ţinut în general de întrega familie. Numai în cazuri de boală sau copii mici se faceu abateri de la rigoarea dată de bisrică şi atunci pentru cei batrâni se cerea dezlegate de la preot. Postul mare reprezintă postul ţinut de Domnul Hristos în pustie, şi este considerat ca purificator şi aducător de sanătate şi noroc. Postul nu se limitează numai la mâcare, bătrânii spuneau ca trebuie postit şi cu trupul dar şi cu sufletul, cautând pe cât posibil să nu judece pe nimene sa nu pricinuiască rău sau pagubă cuiva, iar dacă li se părea ca au greşit, crereu imediat iartare.. Doamne iarta-ma că in zi de post am făcut asta.. Prima săptamână şi ultima săptămână a popstului sunt cele mai importante si restictive. Lunea din prima săptămân este lunea curată când toti se spală se curăţă şi se pregătesc în curăţenie pentru lungul post. Martea este ziua trăsnetelor nu-i bine şi nu se lucra în această zi. Vinerea este ziua pentru protecţie animalelor ca să nu se imbolnavească, oile de galbează, air porcii si vitele cornute se tratează cu spânz, care se implantează în urechi sau în coada, pazind animelele de multe boli. Sfântul Teodor ( Sântoaderu) Sfântul Toader şi-a păstrat drepta credinşâ şi a sustinut fară tagadă ca Hristos este Dumnezeu si a luptat impotriva idolilor, cosiderâdu-i falşi şi fără suflet, fapt pentru care şi-sa primit mucenicia din partea Elinilor fiind după multe chinuri ars de viu într-un cuptor. Sărbătoare Sfântului Teodor după calendar sau Teoader, mai vechi, nu are o data fixă, se sarbătoreşte cu grâu fiert, în prima sâmbătă din postul paştelui iar de prina luni timp de două săptămâni tine doua săptămâni, se serbează cailor lui Toader. Caii lui Toader erau considerati fiinte mitice cu puteri mari. În prima săptămână se sărbătorec caii buni şi în a doua caii răi. În legatură cu caii lui Toader bătrânii satului cunoşteu multe obiceiuri şi restricţii pe care respectau cu stricteţe. In perioada merlui post nu se organizeaza petrceri, nunţi sau alte activităţi distractive, toată lumea se schimbă, oamenii devin mai buni, mai intelegatori unii cu altii, mai grabnic ajutatori. Este perioada de conduită morală şi etică ăn special la cei vârstnici, pildă de urmat de cei mai tineri. BUNAVESTIRE Blagoslovenia, Este o sărbătoare cu dată fixa, la 25 martie, închinată Maicii Domnului, prăznuirea vestitirii de către Arhanghelul Gavril că Maica Domnului va naşte un fiu, pe Mesia, Ea este stabilita cu noua luni inainte de nasterea Domnului 25 decembrie. Este ziua în care apar primele păsări calătoare, si nu este voie ca animalele domnestice , caii, vacile să fie duse la montă pentru ca vor naşte urmaşi bolnavi. Se crede că aşa cum este vremea la Blagoslonenie, aşa va fi şi la paşti. Se face curăţenie în toată casa, fetele se spală cu apă din zăpadă topită pentru ca să fie frumoase, se pregatesc stupii pentru primăvară pentru ieşire vitele se scot la păşune pe izlaz. În această zi se mănâncă peşte, cumeste şi o zicală, blagosloneste, aduce peşte şi este bine să se bea mpare de curechi pentru sănătate. Tot în această zi şerpi ies din pămân, iar cucul incepe să cânte. Se obişinuişte ca să se numere de câte ori a cântat cucu, insemnând că atâţi ani vei mai trăi. 1 Aprilie Este o zi veselă în special pentru tineri care caută fel de fel de metode şi siretlicuri ca săsi păcălească prietenii sau pe cei ai casei. Nu este o sărbătoare religioasă, este o zi a bucuriei şi a veseliei. Păcălelile se fac numai până la amiază, altfel aduc ghinion. ÎNTRAREA LUI IISUS ÎN IERUSALIM La Florii se prăznuieşte Întrarea Domnului în Ierusalim, este Duminica bucuriei, oamenii merg la biserica şi primesc slacie sfinţită pe care o duceau la casele lor, şi faceau coroniţe, sau puneau la icoane şi la uşile de intrare fire de salcie sfintită. Se crede ca mâtişorii de salcie au puteri miraculoase şi tămăduitoare şi ca Maica Domnului, vrând să trecă a apă o salcie s-a plecat şi sa făcut punte şi Maica Domnului a trecut în cautarea fiului şi atunci a binecâvântat salcia, ca ea sa fie dusă la biserică şi sa aducă noroc. Floriile în viaţa satului este o sărbătoare importantă şi s-a păstrat cu stricteţe în trecut cu toate obiceiurile lăsate din străbuni. De la Florii începe şi săptămâna de pregătirea a Praznicului Învierii Domnului, o săptămână încarcată de emoţii şi de intense pregăatiri dar şi restricţii. De Florii este dezlegare de peşte. Fetele fac coroniţe din ramuri de salcie şi flori şi le poartă pe cap şi pun martişorul pe crengile unui cireş, vişin sau altui pom roditor inflorit pentru noroc ţn toate. In ajun, femeile fac curăţenia în casă. În sâmbăta Floriilor se ţin Mosii, ziua morţilor, femeile merg de dimineaţă la cimitir se curaţă locul şi se văruie crucile, se dă de pomană turce fripce şi se face la biserica pomenirea morţilor. Oamenii se prgătesc pentru sărbătoarea Paştelui, când este şi hramul bisericii, iar adoua zi se ţine ruga şi vin goşci din toate satele vecine, rude ale cădărenilor sau cădăreni căsătoriţi în alte localităţi. Se asigură nutreţul pentru animale pentru întraga perioadă a sărbătorilor pascale, Săptămâna patimilor Este săptămana Mare, este săptămana în care Hristos a suferit cumplitele patimi pentru mântuirea omului. În acestă săptămâna oameni se spovedesc, caută să se purifice, să alunge toate cele rele, se împărtaşesc pentru a întâmpina în curăţenie Învierea Domnului. Lunea Mare, Se începe curăţenia de Paşti, se scot ţoalele la aerisire să iese tot cei rău din casă, se văruieşte şi se spală, iar sera se merge la denie. Marţea Mare Se continua curăţenia în casă, se fac treburile mai grele de afară, se pregătesc pentru găzduirea goşcilor loc de dormit, adăpost pentru animalele de tracţiune cu care vin. Miercurea Mare, Este ultima zi în care se mai merge la câmp, se asigură furaje pentru animale pe perioada sărbătorilor, bărbaţii ajută la terminarea treburilor din casă, mai văruie pomi din grădină sau de la drum. Joia Mare Seara se merge la bisercă şi se participă la Denia celor 12 Evanghelii, se face pomenirea celor adormiţi, se aprind focuri la biserică şi uneori acasă pentru arderea celor rele şi încălzirea sufltelor celor morţi care vin acasă. Se face vopsirea oualor roşii pentru Pasti, Bătrânii satului spuneau o legenda privind ouale roşii. Atunci când Iisus a fost pe cruce Maica Domnului a adus un coş cu oua pe care voia să-l dea iudeilor pentru ai uşura chinurile, dar aceşti n-au primit coşul şi au chinuit mai tare pe Iisus. Atunci Maica Domnului a pus cosul lângş cruce la picioarele Mântuitotului. Sângele care s-a scursc a înroşit ouale, atunci Maica Domnului a zis, “Deacum faceţi şi voi oua roşii pentru aducerea aminte” Vopsirea ouălor se face însă în mai multe culori, s-a dezvoltat o tradiţie în acest sens. Se foloseau numai coloranţi naturali. Coaja de ceapăa roşie pentru oua roşii, Arieu, o plantă cu floarea galbenă pentru culoarea galbenă, se foloseau şi alte coji de copac sau frunze pentru a obţine şi alte culori. Se faceau şi ornamente cu frunze de pătrunjel lipite pe ou înainte de a fi pus la vopsit, sau împletituri caroiate de sfoară care îmbracau oul şi lasau urmele dorite, oul fiind trecut prin mai multe băi de vopsire funcţie de dorinţa gospodinei şi de priceperea acesteia. In aceasta zi nu este voie să se trândavească, să fi leneş, pentru că aşa vei fi tot anul, în special fetele şi femeile în treburile gospodareşti. Se crede că la Joia Mare se deschid cerurile şi morţii se întorc printre cei vii, iar la cimitire se aprind lumânări. La Denie în faţa bisericii se aprinde focul şi trage cu puşca şi cu teascurile. Din această zi pâna la Paşti nu se mai trag colopotele la biserică ci se bate toaca, La Sfânta slujbă a învierii clopotele bat din nou ca să anunţe învierea Domnului. Se crede că loviturile ciocanelor în lemnul de toacă simbolizează baterea cuielor în Trupul Domnului la răstignire. Vinerea Mare Se mai numeşte şi Vinerea Neagră, datorită morţii Mântuitorului. La biserică se face prohodul Domnului, sau Vinerea Patimilor, este ziua de post negru şi nu se face nici un fel de lucru, femeile nu aveau voie să coase. Era o zi de tristeţe şi de doliu. La biserică se punea pe o masă mai înaltă Sfantu Epitaf, care-L inchipuie mort pe Mântuitor, pe sub care lumea trecea il săruta pentru tămăduirea de boli. In faţa bisericii înafara se facea foc mare la care asistau băieţii şi tineau focul mereu aprins. Tot acolo se aflau două teascuri “ piue “ cum le spun locanlnicii. Erau masive din fontă una mai marea numită “ cea mare “ şi una mai mică. Aveau un orificiu central în care se îndesa praf de puşcă adus de vânătorii satului şi un orificiu lateral de legătură prin care se dădea foc. Se producea o explozie a prafului de puşca cu ub zgomot asurzitor care era efectul urmărit. Aceste arme avea făcut un postament în pământ şi erau asezate înclinat ca să nu se poată roti în urma detonarii. Uneori înntre praful de puşcă specialiştii care executau aceste manevre, întroduceau şi bucăţi mai mari de pietriş. La explozie aceste pietre erau aruncare deasupra satului şi nu de puţine ori mulţi săteni care aveau casele în direcţia de tragere se plângeau căa li s-a spart ţiglele de pe acoperit din cauză acestor pietre. În toata perioada postului mare se bate toaca si nu se mai trag zvoanele.( clopotele ). Era o rânduială în sat că fiecare copil sau tânăr avea proptiile lui ciocane de toacă, unele confecţionate simplu dintr-un cilindru de lemn de obicei din esenţă moale, şi având o coadă tot din lemn. Altii aveau ciocane de toacă mai frumoase din lemn de esenţă tare cu rezonanţă mai bună. Unii aveau acasă improvizată o toaca pe care învaţau sa bată şi făceau exerciţii de ritm si tact. Toaca era instalată în curtea bisericii şi afară de crâsnic erau rânduiţi copii mai mari care băteau pentru slujbe, în rest băteau şi alţi copii. Interesant că era stabilită o ierarhie tacită între copii privind rândul la bătut în care se ţinea cont de vârsta, priceperea şi îndemanrea copilului, recunoscute de toţi ceilalti copii. Sâmbăta Mare, se tăie mielul şi se pregătea mâncarea pentru Duminică, friptură, prăjituri, cozonac, pască şi multe alte bunătăţi care în fiecare casă se pregătesc. Sâmbata Pastelui Se mai numeşte şi sâmbăta lui Lazar, se faceau plăcinte cu brânză şi se dădeau de pomană pentru morţi, întrucat se credea că Lazar ar fi murit sâmbată, mai demult se zice că se dădeau de pomană la cimitir pentru pomenirea mortilor şi carciege cu apă . Sâmbăta se primesc şi goşcii care vin în gostie la cădăreni, se asigură cărtuirea acestora, se rânduie programul de Paşti. Era un spectacol deosebit venirea goşcilor, în special pe drumul Beriniului, pe care vineau oaspetii din Berini, Sacoş, Unip, Cerna, pe drumul Dubozului, pe care vineau Baljovenii, Vucovenii, Chevereşenii, şi mai puţin pe cel al Ripertului (Tormacului )pe care vineau Şoşdenii, Şipeţenii. Fiecare vinea cu caruţa şi cai frumoşi, impodobiti cu cilimuri şi tot felul de ornamente şi ştergare. Căruţa, cosia era bine rânduită. Având şituri domneşci, acoperite cu ponevi şi cilimuri.
- See more at: http://redesteptarea.ro/saptamana-patimilor-traditii-si-superstitii_1834294.html#sthash.gYGxo6zR.dpuf ÎNVIEREA DOMNULUI La miezul Nopţii se cântă Hristos a Inviat, Sujba invierii se termină Dumincă dimineaţa, oamenii intorcându-se la casele lor după ce au luat lumină şi pască de la Sfânta biserică. Se merge cu lumina aprinsă pâna acasă. La sfânta Liturgie din Duminica Paştolor tineri veneau la biserică cu ouă roşii şi se faceu concurs de ciocnit ouă. Cel care spargea un oul al altuia îl câşiga drept trofeu. Existau şi multe trişări, unii aveau ouă umplute cu ceara, alţii ouă de lemn, dar deobicei era repede desponspiraţi. Se mai practica lovitul cu banul, unul ţinea oul în mana iar celelant arunca de la doi paşi cu o moneda în ou, dacă moneda întra în ou, oul era al lui. Cădărenii prăznuiesc odată cu Învierea Domnului şi Hramul Bisericii, prilej de vizite şi de bucurie. Prima zi de Paşte este consacrată Învierii Domnului, se merge la biserică, noaptea la înviere,iar dimineaţa la Sfânta Litughie, apoi oameni se întorc la casele lor la un prânz bogat, împreună cu oaspeţii, iar dupa masa era zi de relaxarea. A doua şi a treia zi e paşti era destinată petrecerii şi bucuriei. În după masa celei de a doua zi începe ruga, care se ţinea într-un spaţiu amenajat sub cei doi ulmi mari din apropierea bisericii, unde era amenjată şi o mică scenă pentru muzicanţi. Muzicanţii erau contractaţi din timp şi se alegeau formaţii cunoscute şi apreciate pe plan local. Seara pentru tineri se organiza un bal cu program artistic, piese de teatru şi cu dans care ţine până dimineaţa. A doua zi după masa continua ruga cu jocul şi horele tradiţionale. Ruga la cădăreni era şi un prilej de fală şi de măndrie, fiecare cauta să-şi etaleze ceace are mai valoros. Femeile cu turbane de galbeni şi costume, ciupage şi poale de înaltă valoare artistică, bărbaţii cu costume noi. Aceasi stare era afişată şi faţă de goşti. La rugă multe tinere iţi schimbau statul din fete în Fete mari, pregătite de maritiş. shimbare care se manifesta prin luarea cotrinţei mici sau cea de dinapoi. Cotrânţa dinapoi era era şi este purtată numai de femei.Schimbarea acestui statul conferea fetelor un grad de maturitate, şi confirma ca sunt pregatite pentru măritiş. Înălţarea Domnului Ispasul La 40 zile dupa Înviere Domnul s-a Înaltat la cer de pe Muntele Măslinilor în prezenţa apostolilor si a doi ingeri. Bătrânii se salutau cu “ Hristos s-a inalţat “ şi raspundeau cu “ Adevarat ca s-a inalţat “ Sărbătoarea este cunoscuta sub debnumirea de Ispas. Bătrânii credeau ca între Paşti şi Ispas cine moare merge direct în rai pentru ca cerurile sunt deschise în aceasta vreme. În aceasta zi nimeni semăna pentru ca nu răsărea nimic din sământa semănată. Semănăturile trebuiau să fi gata până în aceasta zi. Femeile nu împrumutau din casa nimic pentru ca vacile vor pierde laptele. Pentru pomenirea morţilor se făceau pomeni şi se dădeau din produsele noi ale anului de pomană, branză, lapte fiert, ceapă verde, pâine caldă si băutură. De Ispas se sărbătoreşte şi Paştele Cailor, caii fiind pedepsiţi de Maica Domnului pentru lacomia de a mânca fânul din iaesele, Să se mai sature decât la Ispas, dar asta în întelesul local înseamna “ niciodată “ SFANTUL GHEORGHE 23 Aprilie Sfântul Gheorghe, învingatorul balaurului este socotit si vindecatorul de boli la oameni şi la animale. Este inceputul primăverii se aleg ciobanii şi se face cântăritul oilor, se stabiste pentru ficare câtă brânză va primi în funcţie de laptele obţinut de la oile pe care le-a aduc în ciopor Numele de Armiden vine de la prorocul Iereamia sărbătorit de biserica în această zi, şi de armiden se mai facea măsurarea oilor. Tinerii serbau ziua prin vizite în livezi, culegere de flori şi practicau diferite jocuri Moşii de vară Sâmbata morţilor înainte de rusalii, se mergea la cimitir ăi se dădea de pomană, fructe de sezon, plăcinte şi alte bunuri. RUSALIILE In biserică la Sfânta liturghie se punea pe jos şi pe pereti frunze şi flori de tei şi stejar, iar pe jos iarba. După sfinţire oamenii luau ramuri de tei şi le duceau acasă punându-le la uşi şi la icoane. La Rusaliile, Pogorarea Sfântului Duh sau cincizecimea, înainte se scotea crucea la horde, preotul impreuna cu credincioşii cu prapori mergeau la holde şi le sfinteau, socotind-o ca o sărbătoare a câmpului şi a verdeţei. La Rusalii se dau cireşe de pomana morţilor. NAŞTEREA SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL In biserică se face pomenirea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul înaintea mergătorul Domnului Hristos Sânzienele, este sărbătoarea fetelor, care adunau flori de sânziene şi făceau coroniţe şi cununi şi le puneau la poartă pentru a feri casa de boli şi duhuri rele, iar coroniţele se aruncau pe casă şi se spunea că a cui coroniţa din familie va cadea mai repede acela va muri primul SFINŢII APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL Praznicul Sfinţilor apostoli Petru şi Pavel au dată fixă la 29 iunie şi se prăznuiesc după o perioadă de post.Se dă de pomană mere dulci, mere de sâmpetru şi colac. Se consideră inceputul verii, când încetează cantecul cucului. Până la Sâmpetru nu este voie să se bată merele pentru că vine piatra, grindina. SFÂNTUL PROOROC ILIE Sărbătoare cu dată fixă la 20 iunie, când se prăznuieşte Sfântul Proroc Ilie Grâul ca produsul agricol cel mai respectat ocupă un loc de seamă în viaţa cădărenilor şi se foloseşte pentru făcutul cuciilor care se duc la biserică şi se sfinţesc la parastase sau la pomeni şi apoi se împart oamenilor participanţi la slujbă, care apoi le duc acasa.Există o rânduială bine stabilită acasă. Fiecare membru de familie ia o liguriţă de grâu şi după aceia poate trece să mănâce mâncarea gatită. În aceasta zi nu se lucrează în casă sau la câmp pentru a se feri de trăsnete. Sfântul Ilie este stăpânul fulgerelor, a trăsnetelor şi a grindinei, el închide şi deschide norii cerului. Păpăruga, In zilele secetoase şi toride ale lunii iulie se scotea Păpăruga, care era reprezentată de o femeie, la cădăreni erau anumite ţigănci care făceau pe păpăruga, care peste veşmintele obişinuite se acoperea cu frunze de boz, şi mergea pe la casele oameni cântând catecul păpărugii, iar oamenii le stropeu cu olbiţe de apă pentru ca să vine ploaia mult dorită. Păpărugă, rugă, ieşi de ne udă, cu găleata, leata, peste toată gloata, cu olcuţa nouă, că-i plină dă rouă. La secete mai severe şi prelungite se scotea şi crucea la holda, făcându-se rugăciuni pentru ploaie. SCHIMBAREA LA FAŢĂ A LUI IISUS HRISTOS Pobrajul, aminteşte de schimbarea la faţă a Mântuitorului, minune care s-a petrecut în prezenţa apostolilor Petru, Iacob şi Ioan, pe mumtele Taborului când Mântuitorul s-a retras pentru rugăciune. Căzând în postul Adormirii Maicii Domnului Sântămăria Mare, de Pobraj se face dezlegare la peste. Pentru bătrânii satului era sărbătoarea de hotar, care despărţea vara de toamnă, frunzele încep să îngălbenească, legumele se veştejesc ca şi alte ierburi, apele se răcesc, deci nu se mai scaldă oamenii şi nu mai dorm afară pentru că nopţile devin răcoroase. Păsările călătoare se adună in grupuri şi se pregătesc să plece spre tările calde. De la Pobraj, se poate bucura lumea de rodul viilor, se pot mănca strugurii care sunt copţi. In aceasta zi nu se lucra, până la aceasta zi trebuia incheiat cositul fânului şi strângerea lui in poşori şi aducerea acasş pentru iarnă. ADORMIREA MAICII DOMNULUI Sărbătoare cu dată fixă la 15 august Biserica prăznuieste AdormireaMaicii Domnului prin Sfinte slujbe dedicate aceste mari sărbători a anului. Praznicul este precedat de o perioada de post, în care oameni se spovedesc se împartăşesc şi caută să se căiască pentru cele rele şi să se pocăiască. Se dădeau struguri de pomană şi se mergea la cimitir pentru pomenirea morţilor Sărbătoare marcheaza începutul toamnei, timpul se răceşte, oamenii renuntau la pălărie şi treceau la clăbaţ. De la Sântămaria Mare începea la Cadăr sezonul nunţilor. Între Sântămaria Mare şi Sântămaria Mica din 8 septemrie se credea ca este perioada optima de semanat grâul. Multe sate din vecinatate au hramul bisericii la Sântamăria Mare, sate care aveau şi ruga. Ruga era toadeuna asociata cu hramul bisericii din localitate, In apropierea se facea rugă la: Berini, Duboz, Blajova, Gherteniş, Uliuc, unde cădărenii aveau rude si mergeau în gostie de rugă. Dobozul fiind apropape, mergeau mai mulţi săteni şi din cei care nu aveau rude acolo. Unele grupuri de tineri mergeau şi în localităţi mai îndepartate chiar dacă nu aveau neamuri acolo. ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI, Sărbătoarea Înalţării Sfintei Cruci cunoscută de bătrâni sub denumirea de Ziua Crucii, se prăznuia prin post. In aceasta zi se prăznuiauc două evenimente, aflarea din porunca Împărătesei Elena a Sfintei Cruci pe care a fost răstâgnit Mântuitorul şi recuperarea Sfintei cruci de la Persi. Bătrânii satului ziuceau că în această zi se termina vara şi vinea toamna, iar dacă în această zi durăie ( tună ) este semn că toamna va fi lungă, iar dacă ciorile se adună în cârduri si fac gălăgie este semn că va cadea bruma. De la Ziua Crucii începe culesul viilor, şi la cădăreni era un obicei ca la fiecare gospodărie care avea vie şi culegea strugurii, să se lase mai mulţi buciumi prin vie care să nu se culega, sa rămână cu rodul pe ei, pentru rodul din anul viitor. Cunoscând acest obicei mulţi din cei care nu aveau vie treceau pe la viile culese în ziele trecute şi se bucurau de strugurii găsiţi şi binecuvântau pe atăpân şi cereau Domnului rod pentru anul viitor. In această zi şerpii întră în pământ, iar unii se adune şi se încolăcesc într-o baie de spumă albă numită de săteniş nunta şerpilor, în care se credea că se ascunde o margea fermecata. Nu este bine să se taie lemne, să se facă lucru la câmp şi să se mănânce usturoi, peşte şi orice produs care seamănă cu crucea. SFÂNTA PARASCHIVA Praznicul Sfintei Cuvioase Paraschiva este cinstit de cădărenii prin participare la Slujba făcută la biserică Sfânta Parasciva este de mulţi asemanată sau considerată ca Sfânta Vineri, ocrotitoarea femeilor şi apătoarea păsărilor ăi a animalelor. In aceasta sărbătoare femeile nu torceau, nu faceau curăţenie în casă, nu spălau şi nu făceau pâine, pentru a nu rămâne văduve sau a suferi alte necazuri. Iar femeile care nu puteau avea copii trebuiau să se roage Sfintei Paraschiva pentru a avea. Se crede ca aşa cum va fi vremea în zilele de după 14 octombrie aşa vor fi sărbătorile ce urmează până la sfârsitul anului. SFÂNTUL MARE MUCENIC DUMITRU Sărbătoare cunoscută de cădăreni cu numele de Sânmedru, are dată fixă de praznic la 26 octombrie şt marchează inceputul iernii, se încheie sezonul pastoral , pentru că este credinţa că de acum începe iarna. Ca prevestire a vremeii se crede că dacă de Sâmedru va fi urât şi ploios atunci iarna va fi grea şi friguroasă, iar de va fi senin iarna va fi uşoară.
Biserica prăznuieşte pe Sfântul Arhanghel Mihail ca apărătorul credinţei şi biruitorul în luptă, iar pe Sfântu Arhanghel Gavril, binevestitorul care a adus vestea Naşterii Domnului, păzitorul şi protectorul Lui Iisus Hristos. În această zi nimeni nu lucra nici acasa nici la holdă, pentru ca oamenii să nu sufere cand mor, şi pentru ca sufletele morţilor să fie luate de Arhanghelul Mihail să fie duse în faţa Domnului şi apoi în Rai şi nu în Iad. La biserică se aprind lumnânări în săstatea celor vii şi în pomenirea celor morti, iar sâmbata inaintea praznicului se tin Moşii şi se pomenesc morţii.
Inainte la Cadăr iarna mulţi lupi se apropiau de sat şi de locurile unde erau adăpostite oile, erau ierni foarte geroase cu zăpezi foarte mari, ierni care începeau în noimbrie decembrie şi se terminau în martie aprilie. În seara de Sânandrei femeile puneau oalele cu gura în jos pentru a se feri de duhurile rele, în ziua praznicului nu era voie să se pomenească de lup sau să se vorbească despre el. Din timp se punea intr'o farfurioară grâu la îincolţit pentru a vedea cum va fi recolta de la anul care vine. La animale se punea putin busuioc şi se stropea cu molitva pentru a fi ferite de boli. Dacă noaptea era cer senin bătrânii spuneau ca iarna va fi uşoară şi nu vor fi geruri mari, iar usturoiul era folosit împotriva strigoilor, care umblau în noaptea de Sânandrei prin sat. SFÂNTUL NICOLAE Praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, era ţinut cu mare grijă de săteni, pentru ca Sfântul era considerat apărătorul copiilor, al văduvelor şi al fetelor nemăritate. Bătrânii numeau ziua de praznic al Sântului Nicolae Sânnicoară, şi o tineau cu mare cinste. Sânnicoară era şi marea bucurie a copiilor pentru ca era aducătorul de daruri, dar ţi o nuileşă ca vertisment pentru bună purtare. De serara ficere copil işi curăţa ghetele ţi le punea la loc sigur ca să fievazute de Moşul care aducea daruri la copii cuminţi. Se credea că dacă moş Nicolae vine cu calul alb, dacă ninge, iarna va fi blândă, iar dacă vine cu cal negru şi nu va ninge atunci iarna va fi lungă. Mulţi cădăreni purtau şi încă mai poartă şi destul de rar mai primesc numele Nicolae, prilej pentru petreceri şi intruniri în familie sau intre prieteni şi cunoscuţi, când cei sărbatoriţi fac cinnste cu băutură şi mâre şi primes daruri de ziua numelui IGNATUL. Ignatul, Sfântul Ignatie se ţine cu cinci zile înainte de Crăciun. De sfântul Ignatie se taie şi porcul şi se face pomana porcului. Ignatul a rămas asociat cu tăierea porcului şi cu pomana porcului prilej de veselie şi voie bună pentru participanţii, se bea tuică caldă si este atmosferă deosebită la care participă întregaga familie şi cei apropiaţi casei. Tăiatul porcului. În ziua de Ignat, tot satul este acoperit de guiţatul porcilor înjunghiaţi. După înjunghiere se recuperează sângele pentru borândău. Pârlitul porcului se face pe o plaformă sau pe vatră. Porcul se aşeaza cu burta in jos, pe patru labe şi se pun paie apoi se dă foc. In jurul focului se aduna toţi să se încalzească. Căsapul, cel care taie porcul, aranjează focul astfel ca să se pârlească toată suprafaţa porcului, având grijă să nu se ardă. După pârlire se curăţă de părul şi paiele arse si se spala cu apă fierbinte. Pentru copii urmează partea cea mai aşteptată, să primească o bucăţică de ureche ca să o ronţăie. Bătrânii sunt zgârciţi pentru ca vor să o păstereze pentru cotoroage. Copii sunt supuşi uneori şi unor încercări hazli spunându-leş dacă pupă porcul sub coadă vor primi o bucăţică de ureche şi soric. Tăierea se face prin separarea capului de trunchiul porcului, care se desface si se separă fiecare parte pentru a fi folosite în scopuri precise. Se face o tăietură pe spinare şi se desface clisa de coaste pâna la burtă. Se desfac coastele de şira spinării care rămâne întregă. După care se scot maţele, plămânii, şi stomacul şi celelalte măruntaie incluviv băşica, care se curăţă imediat cu făină de poromb şi se umflă, se leagă şi se lasă la uscat. Fierea se aruncă şa câine. Clisa se curăţă de carne se separă, partea din spate se taie bucăţi şi se topeşte pentru untură, restul se pune la saramură după un anume timp se pune în afumătoare, după afumare fiind bună de consum. Picioarele, lopăciţile cum le zic cădărenii, după ce s-au decupat şi curăţit, se pun la saramură şi apoi la afumat. La fel şi coastele curatiţe de carne. Untura, clisa pentru untură se separă de şoric şi se topeşte separat, după care se pune în călaie de tablă pentru păstrat şi consum. Unele gospodari pun şi cârnaţi în călaiele cu untură pentru un gust si o savoare mai bună la consum. Untura mare scoasă de pe clisă se păstreză separat pentru prăjitură. Parte din cap, şoricul rămas de la clisa topită, plămânii, inima, ficatul se fierb în căldare si se folosesc la cartaboş, şfoarcă şi sângerete. Cârnaţii se fac din carnea recperată prin curaţirea altor parţt ale porcului, se mai pun clisă, apoi se macină şi se condimentează cu ardei, usturoi şi sare, după care ametecul este introdus în maţul subţire al porcului, care in prealabil a fost curăţit şi tinut in apă rece. Cârnaţii pregătiţi se pun la afumat, o parte păstrându-si pentru folosinţă curentă. Sfoarrca se face din rânză umplută cu bucăţi de ficat, inimă clisă şi sânge. Cartaboşul se face din ficat macinat sânge şi condimente. Cartaboşul se face din maţul gros, curăţit şi unplut cu bucati de clisa, carne, si alte măruntaie, cu putin sânge şi condimente. Sângeretele se face din ficat macinat şi sânge cu adaus de condimente. Şfoarca ,sângeretele şi cartaboşul se fierb după care se pun la afumat, apa cu grasime în care sau fiert se foloseste la borândău. Borândăul, este mâcarea tradiţională folosită la tăeierea porcului şi se face din apa in care s-a fiert maruntaiele porcului la care se adaugă sânge, bucăţi de carne, făină de porumb. Cotoroagele, separat se păstrează picioarele, urechile şi botul din care se fac cotoroage de anul nou şi sărbatoarea moşilor. Pomana porcului, după ce s-au terminat toate şi au fost preparate toate produsele, toţi se adună în casă unde se serveşte ţuică, iar masa este din borândău, cârnaţi şi carne friptă cu anumite garnituri de cartofi şi cu murătură. NAŞTEREA DOMNULUI LUI IISUS HRISTOS 25 Decembrie In ajunul Crăciunului era la loc de cinste pregătirea şi împodobirea pomului de crăciun. Mai putin folosindu-se bradul care trebuia cupărat şi adus dela oras sau pădure, se obişiunuia amenajarea pomului pe structura unui pom uscat inpachetat cu hârtie creponată sau pe un pom uscat. În unele case ale cădărenilor existau pomi ornamentali cum este leandrul, care vara era scos afară şi iarna era ţinut în casă, iar de craciun era înpodobit. Pomul se împodobea cu saloane cumpărate sau pregatite în casă, cu nuci, uneori vopsite cu broz galben sau alb, cu mere, figurine de turtă dulce, ghirlande de hârtie şi vată simbolizând zăpada. Se foloseau şi artificii sau lumânări fixate în cleme de ramurile pomului. Pomul se păstra până după bobotează, când se scutura spre bucuria copiilor ca-şi luau cu nerabdare porţia de dulciuri, nuci şi mere. Specific Crăciunului este colindatul în ajunul Crăciunului, de la colindatul copiilor până la colindatul e feciorilor şi a bărbăţilor, colindele au o semnificaţie religioasă şi se desfăşurau astfel; Pitărai, obicei vechi abandonat, colindau în seara de ajun sau în dimineaţa de Crăciun vestind naşterea lui Iisus. Piţărăii erau grupuri de copii care treceau pe la casele oamenilor şi căntau la fereastră. Steaua, mersul cu steaua era cea mai mare si frumoasă colinda a cădărenilor. Pregătirile se făceau cu mult înainte de sfintele sărăbatori. Se confecţiona stea din obezile unei site vechi, având suport de ţinere o coadă de mătură . Pe exteriorul obezii, erau confecţionate din carton razele stelei. Întreaga construcţie astfel realizată era acoperită cu hârtie colorată având şi ornamenete în forma de ghirlande din hârtie colorate aranjate în formă de lanţişor. Înteriorul stelei era aranjat cu beculeţe alimentate de la o baterie. Pe faţă stelei era lipită o imagine cu Naşterea Domnului. Feciorii mai mare confecţionau stelele din obezi de ciur, erau mai arătoase şi mai de efect, având aceleaşi împodobiri ca şi la steaua obisinuită. Uneori în locul băatului de măatură era folosit un dispozitiv telescopic din lemn de mare efect Steaua asfel realizată era pliată şi se reducea numai la configuratia ciurului, iar când începea colindul cu ajutorului dispozitivului era propulsata, operatiune de mare efect şi simboliza pe lângă realizarea tehnica deosebita, şi răsărirul stelei. Grupurile de colindatori variau de la 2 până la 5-7 persoane funcţie de modul de organizare şi de realţiile dintre tineri colindatori. Unele grupuri organizau colinde mai conplexe interpretand rolurile crailor de la răsărit, Melchior, Baltazar şi Gaşpar,Uneori colindători işi pregăteau şi o costumaţie specifică rolurilor pe care le aveau, interpretând scena întâlnirii acestora cu Irod. Redam din colind răspunasul lui Melfior la intrebarea lui Irod; pe cine caută cei trei crai. “ O, Iroade, Împarate Să trăieşti cu sănătate, Însă, de voieşti să şti mai bine, Noi nu te cautam pe tine, Ci am venit să vedem unde s-a năstut, Cel fără de început, Împăratul Împăratilor, Şi Domnul Domnilor.” Colindătorii aveau străicuţe în care puneau darurile pe care le primeau de la cei colindaţi; colacul tradiţional, mere, nuci, prăjitură. Acest obicei s-a mentinut pânş la venirea comuniştilor la putere prin alegerile din 1948.
OBICEIURI LA RUGĂ ŞI LA GOSTIE
Ruga La hramul bisericii de Sfintele Paşti. Praznicul Învierii Domnului, se ţine conform tradiţiei şi ruga. Ruga este expresia bucuriei, a revederii între neamuri, a cinstirii unui eveniment deosebit în viaţa comunităţii, în cazul nostru, hramul biseriici şi importanta sărbătoare în care se cinsteşte. Localnicii împreună cu goşcii care sunt veniţi din ajunul paştelui, merg în prima zi a praznicului la înviere şi la slujba de dimneaţă apoi acasă la o masă copioasă şi vorbesc în familie sau între prieteni. Tinerii mergeau la jocul care era organizat in apropierea bisericii, la ulmi, doi pomi batrani cu coraoana mare care asigurau umbra necesare pentru cei aflati ăn vârtejul horei. A doua zi de dimineaţa este program de biserică pentru vârstnici, iar cei tineri se pegătesc de jocul ( horă ) care începe după masă. Jocul ţine până seara, când se merge la cină, apoi cei căsătoriţie se pregătesc pentru bal, care se ţinea sera până spre dimineaţă. Şi la joc şi la bal, sunt aduşi muzicanţi pricepuţi. Uneori la bal era ţinut şi un program artistic, teatru sau alte acţiuni care se desfăşurau înaintea începerii jocului, care era obiectul principal al balului. Pe margine erau rudele tinerilor, care admirau, comentau cleveteau toate aspectele văzute şi stiute de fiecare vorbitor. Se sărbătorea şi a teria zi, dar de obicei în această zi goşcii plecau la casele lor, iar cei care mai rămâneau mergeau după masă la joc, care încheia cele tre zile de ruga. Gostia Petrecere de familie organizată în cinstea unor rude, cunoştiinţe sau apropiaţi care vin la familie cu ocazia unor sărbători, evenimente plăcute sau pentru a se revedea cu familia gazdă. Cădărenii prin specificul lor bănăţean sunt foarte primitori şi işi tratează goşci cu mare atenţie pentru a nu se face de ruşine. Fala este la loc de cinste, astel că cei gostiti să plece mulţumiti de felul cum au fost primiţi şi omeniţi. Gostia se termină deobicei cu rugămintea goşcilor către gazdă de ai veni şi ea in gostie la ei. Goastia ce mai mare o au cădărenii la Hramul Sfintei biserici, la Ţnvierea Domnului, era un prilej unic de intâlnire a mai multor familii, poate intr-o vreme a majorităţii familiilor cu rudele din alte localităţi, care veneau în gostie cu prilejul Sfântului praznic dar mai ales a rugii care era asociată acestei sarbători începând din ziua doua a praznicului.
SEMNE PENTRU CUNOAŞTEREA VREMII
Semne prevestitoare, cunoaşterea vremii şi alte obiceiuri străbune.
Bătrânii satului cunoşteau anumite semne prevestitoare de timp, de arătarea timpului fară ceasornic, sau de evoluţia vremii. Aceste obiceiuri sunt păstrate din bătrâni şi lăsate moştenire urmaşilor. Din păcate multe din aceste obiceiuri şi tradiţii străbune au disărut intr-o lume moderna, tehnologizată şi demolatoare a tot ceace este tradiţie şi trecut. Cântatul cocoşilor, batrânii satului cunoşteau trei perioade ale cântatul cocoşilor. Uni dintre bătrânii rămaşi mai folosesc şi astăzi acestă împărtire a timpului nopţii. Primul cântat este cel de la miezul nopţii, respectiv ora 12 noapte, al doilea cântat este la orele 3 dimineaţa, al treilea cântat este dimineaţa când răsare luceafărul sau apune cloţa cu pui. In tradiţie se spune ca la cel de al doilea cântat, duhurile rele işi pierd puterea şi nu mai pot face rău. Cântatul Cocoşului find duşmanul de temul al duhurilor necurate. Cocoşii erau folosiţi în vechime la diferite vrăji şi făcătorii. Cântatul îndelungat al cocoşilor vara însemnă că in curănd va ploua, iar dacă este iarnă însemnă că vremea se va îmbunătăţi. Cantatul cocoşilor în prag anunţă sosirea de goşci, oaspeţi. Iar dacă găina căntă ca şi cocoşul prevesteşte necaz ssu ceva rău în familie. Cocoşul era vestitorul de multe evenimente şi este ceasornicul de nădejde al păstorilor şi al tăranilor agicultori. O altă preocupare importantă era cunoşterea vremii după diferite semne sau evenimente. Cunoaşterea vremii batrânii satului o făceau prin mai multe semne pe care le cunoşteau şi care erau verificate din buni şi străbuni şi nu dădeau greş niciodată. Privirea cerului ziua sau noaptea, comportamentul unor animale sau plante, mersul şi direcţie norilor şi a vânturilor erau informaţii importante pe care bătrânii satului ştiau să le inteleagă. Poziţia soarelui la asfinţit, se zice că dacă soarele intră în geană vine ploaie, dacă cerul se înroşeşte la sfinţitul soarele prevesteşte vânt. Iar dacă la răsărit soarele este tăiat de linii negre de nori si cerul răsăritului este înroşit, vine ploaia. Dacă ziua este senină fără nici un semn iar noaptea stele sunt in pâclă este semn de ploaie. Şi luna este furnizoare de informatii utile, dacă luna este cu coarnele în sus semn de luna sectoasă, iar dacă este în pozitia unei galeţi în golire, este semn de lună ploioasă. Vânturile şi direcţia vânturilor aveau înţelesul lor la bătrânii satului astfel, vântul dinspre miazănoapte aducea vreme rece, cel dinspre răsărit aducea ploaie, cel dinspre apuns aducea ploaie cu vânt, uneori vijelii şi furtuni, iar cel dinspre miazăzi aducea secetă şi uscăciune Comportamentul pasărilor şi a animalelor este prevestitor de modificari ale vremii, pe care oameni le cunoşteau şi le urmăreau având posibilitatea de a le cunoşte prin obsrvaţia directă. Dacă rândunica sboară jos, razant cu pamântul este semn că vine ploaie. La fel dacă ciorile zboară în cârd şi fac larmă prevestesc ploaie sau vreme schimbatoare. Starea vremii şi semnele dîn sărbătorile anului, arată cum va fi vremea pentru o anumită perioadă Anul nou cu cerul înroşit spre răsărit arată un an ploios, iar dacă noaptea este lună, arată un an bun. Inghet şi vânt în luna ianuarie, arată un an bun şi imbelşugat. Boboteaza cu ploaie sau cu moină, prevesteşte un an scump si dificil economic. Februarie cu zăpadă întăreşte semnăturile de toamnă. Tunetele din luna februarie aduc pagubă în semănături. Martie rece, nu arată un an cu belşug. Zăpada din martie afectează viile, iar durăitul, (tunetele) arată un an mănos Aprilie cu multă umezeală aduce belşug şi vară frumoasă Dacă în mai roieşte stupul, însemnă belşub la malai, găndacii mulţi vestesc an mănos. Daca iunie este ploios şi răcoros arattă ca anul va fi rău in continuare Dacă pe pamânt apar şiruri lungi de furnici însemnă timp bun, dacă furnicile îşî fac muşuroie mari va veni iarnă grea, iar dacă omizile în pomi sunt multe arată rod bun la grâu Dacă la Rusalii ploaie de Crăciun va fi timp frumos. Dacă rândunelele se adună în cârduri şi plecă devreme, iarna va fi şi ea timpurie. Plecarea timpurie a rândunelelor înseamnă ca iarna vine mai devreme. Zăpada de Crăciun arată că anul va fi bun. Iar dacă ploua la Crăciun Paştele va fi rece şi friguros. Toate aceste semne au la bază perioade îndelungate de observaţii, constituind o adevrată cercetare populară şi o statistică riguroasă a tuturor eveneimentelor care afectau viaţa sătenilor si au fost transmise din generaţie în generaţie şi complectate si extinse cu noi observaţii si cu evenimente necunoscute înainte şi fenomenele care le-au precedat, complectănd astfel acest bogat tezaur de cunoaştere vremurilor şi nu numai atât ci şi de apărare şi protecţie a comunităţii. . Superstiţii din popor. Pâna la Sâmpetru nu este bine să baţi mărul că bate piatra. Când vin norii negrii şi se apropie furtuna, se trageau clopotele la biserică şi se obişinuia să se pună un topor cu tăişul în sus pentru a linişti furtuna. Când ai pornit la drum, nu este bine să te întorci pentru ca nu mai ai noroc . Pisica neagră este aducătoare de rău. ALTE OBICEIURI SI TRADIŢII Claca Claca, era o reniune de rude de priteni, vecini sau de familii care se adunau la gospodăria care avea de rezolvat o lucrare mai amplă într-un anumit interval de timp pentru a nu se strica produsul şi care nu putea fi relizată numai de membrii familiei. De remarcat faptul că participarea la clacă nu era platită, rudele, vecini, oamenii veneau din solidaritate, fară nici un fel de pretenţie. Totuşi gazda le oferea de mâncare şi bautură, sau produse în cazul culesului viei sau a fructelor. În trecut cădărenii erau mult mai solidari, mult mai săritori în ajutor. Înainte nu se încuiau uşile la gospodărie. Se întampla ca gospodarul sa nu fie juns acasă şi la poartă să fie sosit animalele sau păsările de la păscut, atunci vecinul care observa sau chiar trecătorul, deschidea uşa pentru a asigura intrarea in curte. Dacă cineva mergea pe o anumita holdă şi onserva ca la holda vecinului cultura este coaptă sau în periocol când ajungea în sat mergea la gospodăria respective şi-i spunea cele văzute. In caz de necaz, moarte, foc, urgii sau alte situaţii neprevăzute, vecinii săreau în ajutor spre a ajuta la rezolvarea pricinei care a abătut asupra vecinului. Erau actiuni de suflet, de credinţă şi de respect a valorilor morale a comunitaţii locale, era un crez sfânt şi o tradiţie transmisă din gereraţie în generatţe. Pe lângş beneficiul ajutorului aproapelui claca mai îndeplinea uneori si alte funcţii. La clacă se spuneau poveşti, întamplări, glume, se cânta, era o atmosfera vesela şi placută, la care cei mai initiaţi si cunoscuţi îşi manifestau harul, iar cei tineri şi cei mici ascultau cu luare aminte şi-şi îmbogăţeau arsenalul amintirilor, sau foloseau ca modele în viaţă, anumite persoane ori aveau soluţii pentru anumite întâmplări povestite. Claca avea un profund caracter educativ, etic si moral, desprins din principiile de bună convietuire a cădărenilor. Claca era organizată de regulă toamna când se aduna recolta şi avea mai multe produse în atenţie dintre care aminitim;
Luna Aprilie Urdzâca creaţă, Urzica moarta – (Lat. Lamium album)-flori, partea aeriana Volboră, Volbură–(Lat.Convolvulus arvensis )-partea aeriana Lăptuca, Păpădia– (Lat.Taraxacum officinale)-planta intreaga Luna Mai Soc– flori(Lat. Sambucus nigra) Bosoicu -Busuiocul,- (ocimum basilicum)- intreaga plantă Luna Iunie Româniţă Musetel- florile(Lat. Matricaria chamomila) Talpa gastei- planta(Lat. Leonorus cardiaca) Traista ciobanului– partea aeriana in timpul infloririi(Lat. Capsela bursa-pastoris) Micşunele, (Trei-frati-patati)-(Lat. Viola tricolor)- partea aerianaî în timpul înfloririi Luna Iulie Izmă -Menta-(Lat. Mentha piperita)- partea aeriana Coada soricelului–(Lat. Achillea millefollium)- inflorescenta si partea aeriana Coada calului–(Lat. Equisetum arvense)- tulpinile sterile Pojarniţă, Sunătoare,- (Lat. Hipericum perforatum)-planta Luna August Sicoare, Cicoare-partea aeriana(Lat. Cichorium intybus) Scoruşe,Maceşe-(Lat. Rosa canina) fructe Luna Septembrie Galbenele, filimica– flori (Lat. Calendula officinalis) Luna Octombrie Boz– fructe(Lat.Sambucus ebulus) Nuc– frunze(Lat. Juglans regia)
Pregătirea pentru iarnă a cădărenilor, Fiecare gospodărie avea asigurate spaţii de depozitare pentru iarnă, având capacităţile funcţie de nevoile şi de cantităţile necesare consumului pentru o perioadă de la o recoltă la alta a produsului. In general distingem la cădăreni următoarele spaţii de depozitare şi de păstrare; depozite în spaţii închise constituite din încăperi special amenajate, în hambare, podrumuuri (beci) sau al acaret al gospodăriei, dar un rol important îl ocupa podul casei care era amenajat şi pregătit pentru a putea depozita anumite produse, sau mai erau depozite în spaţii deschise, cotărci, gropi amenajete de pământ sau alte amenajări. Funcţie de produs şi de destinaţia acestuia la folosinţă se asigura depozitarea asfel; Pastrarea cerealelor, Grâul, orzul ovăsul, secara şi floarea soarelui se păstrau, în spaţii închise, în hambare sau se păstrau în podul casei, aranjat în grămezi cu grosime 40-60 cm. Făina de grâu şi de mălai se păstra în lăzi la loc urcat şi răcoros, in cleturi sau umbare. Păstrarea porumbului. Cucuruzul se părta pe ciclod şi se despoaie la folosinţă, păstrarea se facea în podul stălogului de obicei pe suprafaţa şofrului care nu are tavan obişinuit ci o podină din lătezi care face să intre aerul pentru ca cucuruzl să nu se mucegaiască (pâscavească) sau în cotarcă, acaret care era prezent apropape în fiecare gospodărie.
Furajele, Fânul şi paiele se depozitau în jirăzi, care în funcţie de volum aveau forme paralelepipedice sau conice, spaţiul de depozitare, rezervat pentru acest scop, fiind asigurat în grădină. Tuleii se depozitau în stupi, sau cupe de forma tronconică, tot in acelas spatiu. Un regim mai special avea pleava rezultată de la treieriş, care se depozita într-un acaret separat destinat acesteia numit Pleverie.
Depozitarea cartofilor si a verdeturilor, Se facea afară în grădină, unde se amenaja un şant circular prin care să se asigura evacuarea apelor din suprafaţa incercuită, suprafaţă pe care se aşeza un strat gros de paie, peste care se puneau cartofii în formă conică. Peste cartofi se aseaza un nou strat de paie, cam de aceeaşi grosime cu cel de desubt şi apoi se punea un strat de pământ mai gros aranjând-se în formă conică. În aceasta stare cartofii se conserva perfect şi stăteu până la folosinţă. De obicei iarna toată cenuşa rezultată din încălzire sau preapratul hranei se arunca peste aceste gropi de crumpi pentru mai bună etanşare. Se puneau separat crumpi de mâncare şi cei de sămânţă, la care nu se umbla decât primăvara când se seamâna noua generaţie de crumpi. La fel se puneau şi morcovii, pătrunjelul şi telina.
Păstrarea usturoiului si a cepei. Usturoiul şi ceapa după ce sau recoltat şi unscat se ajanjau în ghirlande sau cununi şi se păstrau în pod sau cămara, atârnate pe o bara sau pe o grinda.
Pastrarea poamelor. Cădăreanii lua mere pentru iarna de la gugulani, care veneau cu caruţele lor cu arneie ( acoperite ) şi dădeau o măsură de mere pe o măsură de grâu sau de cucururuz, apoi merele erau păstrate în pod în grâu, acolo nu se stricau şi aveau şi aerisirea necesară la o temperatură constantă. Gutuile după cules erau curăţite de puf şi păstrate în camera pe dulap sau pe alta mobilă, dădeau un miros plăcut şi se păstrau bine la temperatura camerei. Toamna se mergea în livezi şi se culegeau mere sălbatice, mere padureţe sau pere sălbatice, care la cules nu puteau fi consumate fiind foarte acre, dar erau duse acasă şi puse în pod pe un suport de hârtie. Cu timpul se zahariseau şi se muiau si deveneau forte gustoase şi aromate. Strugurii de la vie se tăiau cu scalanii şi cu firul de vie pe care au crescut şi se puneau atârnaţi în pod pe un suport sau pe o riglă. Cu timpul se stavidizau şi deveneu deosit de gustoşi. Se făceau poame de prune şi de mere indigene, se taia fruculul după cules şi să puneau la soare în cotăriţe speciale să se deshidrateze devenind foarte gustoase în tinpul iernii. În unele situaţii se făceau şi tocăniţe sau alte preparate din prune sau mere uscate.
Conservarea şi murături, Din rosii se pregătea bulionul care era folosit la zama de părădaisă sau la sosuri. Castraveţii, varza, pătlăgelile verzi, conopida, se păstrau prin murarare în saramurâ din apă cu sare si alte plante aromate. Fructele de grădină în sezonul de maturitate şi de coacere, erau pregătire pentru păstrare prin compoturi, gemuri şi dulceaţă, la care se foloseau, prune, caise, vişine, cireşe ,mere, pere şi gutui Tot de la gugulani în acelaş mod dar la sezonul potrivit se luau la schimb de cerealea prune bistrite, din care se facea renumitul pegmez, se fierbeau prunele în căldări mari de aramă şi se punea pegmezul obţinut în oale de pământ după care se punea la cuptor după coptul pâinii pentru o mai buna conservare şi păstrare. Castraveţii, gogonelele, morcovi, conopida, se puneau la murat în oale de pământ mari, sau sticle mari de 5-7 litrii, cu saramura, frunze de mărar, şi de vişin, şi seminţe de muştar. Varza se mura la butoi mare, se aşezau un rând de căpăţânu cu cotorul scos si în loc pusă o lingură de sare şi cateva boabe de piper. Apoi se punea un rând de varză tăiată, după care un nou rănd de căpăţâne repetând straturile până se umplea vasul, apoi se punea un capac de scândură peste care se aşeza doua pietre de râu curăţite şi spălate apoi se umplea cu apă.Pentru a da culoare morii, se punea o gutuie sau o sfclă roşie Vasul se păstra la loc răcoros. Au fost consultate comparativ urmatoarele surse: http://redesteptarea.ro/saptamana-patimilor-traditii-si-superstitii_1834294.html#sthash.gYGxo6zR.dpuf http://www.dtr.ro/turism/traditii-si-obiceiuri/pastele-in-zona-banatului-traditii-si-obiceiuri
|
|
|
|
[Cadar Acasa] [Cadar I-A-A] [Cadar Date] [Cadar Baronii] [Cadar Personalitati] [Cadar Biserica] [Cadar Preotii] [Cadar Dascalii] [Cadar Monumentul] [Cadar Glosar] [Cadar Traditii] [Cadar Acareturi] [Cadar Monografia] [Cadar Relief] [Cadar Album] |
|
|
|
Copyright © 2010 by Cadar.org |